Selectati editia dorita

Aston Martin DB11: Un James Bond al mașinilor

04 Apr 2016

Cu un aspect agresiv, înrădăcinat puternic în linia de design Aston Martin, noul DB11 pune accent pe sportivitate și eleganță. Asta se traduce printr-o configurație de coupe cu două uși și patru locuri și tracțiune pe puntea spate.


Uzina de forță care animă acest veritabil supercar este un V12 biturbo de 5.2 litri care dezvoltă 608 CP. Această forță impresionantă este transmisă către roți prin intermediul unei cutii automate cu opt trepte. Coroborată cu o greutate totală de 1770 kg, aceasta imprimă vehiculului o viteză maximă de 322 km/h. Accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 3,9 secunde.

În interior se observă clar influențele noii colaborări dintre Aston Martin și Daimler, ceea ce conferă elegantului vitezist britanic o ergonomie îmbunătățită, tehnologie modernă și finisaje de top. Pentru plăcerea de a se simți în pielea Agentului 007, clienții noului Aston Martin DB11 vor trebui să plătească circa 200.000 de euro.

Sursa: realitatea
Cuvinte cheie: aston martin db11

Alte stiri asemanatoare