Selectati editia dorita

Cum arată noul Volkswagen Polo 2017. Noutatea absolută: un crossover de segment mic

31 May 2016

Noul Volkswagen Polo se va lansa în 2017 și va încerca să oprească dominația lui Nissan Juke cu un crossover de segment mic.


Volkswagen pregătește deja noua generație a modelului Polo. Subcompacta germanilor va da naștere și unui crossover mic, gata să se dueleze cu Nissan Juke și Peugeot 2008.

Unul dintre cei mai populari actori ai segmentului subcompact, Volkswagen Polo, are deja o carieră lungă la activ, fiind introdus pe piață tocmai în 2009. Modelul german a primit un facelift în urmă cu doi ani, iar acum se pregătește să iasă din scenă pentru a lăsa loc unei noi generații.

Urmașul său, programat să apară pe piață în 2017, va beneficia de platforma MQB și va duce mai departe designul conservator al brandului, împrumutând câteva linii de la actualul Passat și de la noul Tiguan. Cel mai probabil, blocurile optice și conturul grilei. Vor apărea și luminile LED diurne, dar și farurile full LED.

Interiorul va fi și el redesenat, fără a pierde însă din ergonomia care a consacrat brandul, scrie Automarket.ro.

Noutatea absolută va fi însă lansarea unei noi variante de caroserie, un crossover de segment mic, construit pe baza lui Polo, la un an după debutul hatchback-ului.

Sursa: realitatea
Cuvinte cheie: cluj, volkswagen, polo 2017

Alte stiri asemanatoare