Selectati editia dorita

Schimbări majore la programul Rabla 2016

11 Mar 2016

Anul acesta am putea avea un program "Rabla Plus", cu schimbări majore față de programul de anul trecut. Guvernul va lua joi o decizie în acest sens.


Anul acesta am putea avea un program "Rabla Plus", ce va include atât mașinile tradiționale cât și mașinile electrice, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Pasca-Palmer.

"Programul Rabla va fi finanțat că-n fiecare an din bugetul administrației Fondului de Mediu, care intră în discuție la ședința de Guvern de joi, deci de îndată ce o să avem hotărârea de Guvern finalizată, practic, noi în clipa de față lucrăm și la ghidurile de finanțare și o să pornim programul. Dar ce vreau să spun este că, spre deosebire de alți ani, îmi doresc ca "Rabla" să fie un fel de "Rabla Plus". Și o să avem mai multe lucruri noi pe care am vrut să le întroduc anul acesta pe bugetul Fondului de Mediu. Deci niște linii noi de finanțare care au legătură cu viziunea mea la Ministerul Mediului", a declarat ministrul într-un interviu acordat Hotnews.

Ministrul Cristiana Pașca-Palmer spune că România, la fel că celelalte state din UE, trebuie să facă o tranziție către vehiculele electrice sau hibride, acesta urmând să intre în programul Rabla.

Legat de tranziția către economia verde, ministrul a spus că "este foarte bine că avem programul "Rabla" pentru că se îmbunătățește parcul auto și teoretic se contribuie la o mai bună calitate a aerului, însă cred că ar fi bine să înceapă și România, la fel că celelalte state din UE, să facă o tranziție și către vehiculele electrice sau hibride pentru că ăsta este trendul și pentru că avem problemă de schimbări climatice. Avem Acordul de la Paris, deci trebuie să facem niște pași, să ne depărtăm un pic de, cum se cheamă, combustibilii convenționali".

Potrivit ministrului, "Rabla Plus" înseamnă o "Rabla" clasică plus un pachet de finanțare pentru stimularea achiziționării de mașini electrice și de infrastructura electrică.

Sursa: realitatea
Cuvinte cheie: rabla, schimbari, 2016

Alte stiri asemanatoare