Selectati editia dorita

Carmangeria Moldovan renunta la carnea de import si va folosi doar carne din Romania

08 Sep 2017

Familia Moldovan din judeţul Cluj, proprietarii lanțului de carmangerii Moldovan, spun că vor folosi în producţie doar carne din România, renunţând la importuri. Proiectul se va finaliza la sfârşitului anului viitor, când brandul va deveni 100% românesc.

”Avem un parteneriat cu un combinat agroindustrial din Curtici, pentru carne de porc, şi cu doi furnizori pentru parte de bovine, carne de vită Black Angus, şi vrem să dezvoltăm altul cu cooperativa agricolă Someş Arieş şi să promovăm rasa Bălţata Românească. Intenţia noastră este să renunţăm la importul de carne pentru produsele noastre şi să promovăm producătorii de carne din regiunea Transilvaniei, să contribuim la dezvoltarea acestei pieţe. Calitatea cărnii româneşti este, uneori, peste cea din străinătate. Aducem acum carne de vită din Polonia, dar nu numai, carne de porc din Germania şi Ungaria, carne de miel din Noua Zeelandă şi Irlanda şi vreau ca brandul Moldovan să devină unul sută la sută românesc”, a spus Cosmin Moldovan, directorul general al carmangeriei Moldovan.
Sursa: produsinardeal.ro
Cuvinte cheie: moldovan, carmangerie, salam, parizer, mezeluri

Alte stiri asemanatoare