Selectati editia dorita

Cum îşi botează clujenii firmele, de la Umbrela de Amenzi SRL la Bad Dog Office SRL

26 Jan 2017

În 2016 s-au înmatriculat la Cluj peste 4.000 de firme, numărul total al persoanelor jurdice active depăşind 44.000 la nivelul judeţului, potrivit datelor Registrului Comerţului.


Majoritatea afaceriştilor clujeni nu dau dovadă de foarte multă ingeniozitate când îşi aleg un nume pentru firmă. Astfel că, cele mai multe denumiri de societăţi locale sunt formate din înşiruiri de litere fără sens sau numele proprietarului.

Sunt şi alţii care au vrut să facă clar domeniul de activitate al companiei. Astfel de exemple sunt multe: Pînda Total Security, pentru o firmă de pază şi protecţie, Discret Detectivi Particulari SRL, Castor Construct SRL, Pro Curăţenie SRL sau Umbrela de Amenzi SRL, firmă care oferă servicii de consultanţă şi elaborare documentaţie pentru diverse avize şi autoritaţii.

Un joc de cuvinte ingenios a dus la botezul unei firme de mutări mobilă şi lucruri personale din Cluj cu Mutanţii SRL.

Sunt folosite, de asemenea şi nume care conţin cuvinte de impact, fie în română, fie în engleză. Seism Impex SRL, care comercializează electrozi sau sârmă pentru sudură, Bad Dog SRL, furnizor de IT și servicii full-service, Last Chance SRL, o altă companie de IT şi inginerie informatică, sunt doar câteva dintre exemple.

Sursa: monitorul de cluj
Cuvinte cheie: cluj, nume, firme

Alte stiri asemanatoare