Selectati editia dorita

Dachim Turda ajunge cu uleiurile presate la rece in supermarketuri

02 Oct 2017

Producătorul agricol Dachim, cu sediul în Turda, judeţul Cluj, s-a listat cu uleiurile Elixir, cea mai tânără divizie a companiei, în Auchan, Cora, Carrefour şi emag şi speră să ajungă anul acesta la o producţie de peste 70.000 de sticle de ulei presat la rece de rapiţă, floarea-soarelui şi soia, în valoarea de circa 1 mil. lei (220.000 euro)

”Anul acesta ajungem la o producţie de 70 -80.000 de sticle de ulei ca urmare a intrării în mai multe supermarketuri. . Anul 2017 a început în parametrii buni, dar în august au fost călduri mari care au afectat culturile de soia, floarea -soarelui şi porumb. În linii mari, producţiile sunt la un nivel bun, acceptabil”, a spus Dan Felea, acţionar majoritar al companiei Dachim, pentru produsinardeal.ro

Producătorul agricol lucrează o suprafaţă de 2.000 de hectare aflate în arendă în jurul oraşului Turda, pe care cultivă cereale şi oleaginoase. "Distribuim seminţe, îngrăşăminte şi pesticide fermierilor şi luăm în contrapartidă cereale, pe care le aducem în baza noastră, le curăţăm şi le vindem traderilor sau fermelor de animale din zonă. Mai şi cumpărăm, dar această activitate a fost gândită ca să-i ajutăm pe fermieri. Tranzacţionăm undeva la 30-40.000 de tone de cereale pe an”, a mai spus Dan Felea pentru produsinardeal.ro

Sursa: produsinardeal.ro
Cuvinte cheie: DACHIM, ULEI PRESAT LA RECE, SEMINTE, FUNGICIDE, AGRICUTURA

Alte stiri asemanatoare