Selectati editia dorita

Înmatriculările de firme în Cluj au coborât cu 5%. Doar comerţul şi imobiliarele înfloresc

29 Nov 2016

Înmatriculările de agenţi economici în Cluj au scăzut în primele 10 luni ale anului la 4.933 faţă de 5.188 în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar judeţul se găseşte pe locul doi în România în privinţa acestui indicator.


Cele mai multe înmatriculări sunt de societăţi cu răspundere limitată (3.272), urmate de persoanele fizice autorizate (1.068), conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Prima poziţie în ţară o ocupă municipiul Bucureşti, cu 15.290. La nivel naţional, înmatriculările au coborât de la 99.521 la 92.567, respectiv cu 7%.

Firmele cele mai multe au apărut în România în domeniile comerţ cu ridicata (27.876), agricultură, silvicultură, pescuit (9.898), activităţi profesionale (8.434), transport şi depozitare (6.276), industria prelucrătoare (4.827).

Majoritatea domeniilor au avut o dinamică negativă, doar intermedierile financiare, tranzacţiile imobiliare şi comerţul fiind în urcare faţă de anul trecut.

Suspendările de activitate ale agenţilor economici s-au diminuat la Cluj de la 624 la 524 (-16%), în timp ce dizolvările au crescut de la 989 la 1.233 (+6%), iar radierile, de la 3.068 la 5.183 (+68%). În acest interval numărul de insolvenţe a scăzut în judeţ de la 316 la 250 (-20%), în acelaşi ritm cu media naţională.

Top înmatriculări
(ian-oct 2015/2016)

1. Bucureşti..........16.209.......15.290......-5,67%
2. Cluj...................5.188.........4.933......-4,92%
3. Timiş.................4.098.........4.109......+0,49%
4. Ilfov..................4.178.........3.854.......-7,75%
5. Iaşi...................3.768.........3.371.......-10,5%

Sursa: ziua de cluj
Cuvinte cheie: firme, cluj, inmatriculari

Alte stiri asemanatoare