Selectati editia dorita

Oligarhii rusi isi feresc averile de sanctiunile internationale prin investitii in locuinte londoneze

30 Apr 2014

Cei mai bogati oameni din Rusia si Ucraina incearca sa-si protejeze averile de sanctiunile impuse Rusiei de Occident cumparand proprietati londoneze, scrie publicatia britanica Financial Times.

Expertii imobiliari ai JLL estimeaza ca iesirile de capital din Rusia s-ar putea mari de pana la 4 ori intr-un an. „Cei mai bogati rusi si ucraineni au cautat locatii sigure pentru a-si proteja averile inca de la inceputul anului“, a afirmat Adam Challis, analist la JLL. Rusii au cheltuit anul trecut aproximativ 180 milioane lire sterline ( 220 milioane euro) pe piata imobiliara lon­doneza, conform unui raport intocmit de Savills. Multi experti considera ca suma va creste semnificativ anul acesta, dupa finalizarea tranzactiilor imobiliare. „Majoritatea clientilor rusi cu care am avut discutii de-a lungul timpului si care abia incepusera sa se gandeasca sa faca achizitii aici si-au grabit planurile“, spune Roarie Scaris­brick, directorul agentiei Property Vision.

Multi dintre oligarhii care aleg sa achi­zitioneze terenuri si proprietati imobiliare in Londra fac acest lucru prin intermediul unor companii offshore, cu sediile in paradisuri fiscale, pentru a-si proteja identitatea. Astfel, ei sunt mai greu de identificat in cazul aplicarii unor sanctiuni financiare. Pana si Trezoreria a fost „luata prin surprindere de numarul mare de pro­prietari care detin drepturile de proprie­tate prin intermediul compa­niilor“, a adaugat Challis. David Cameron, pre­mierul Marii Britanii, inten­tioneaza sa ridice „valul ano­nimatului“ sub care se ascund corup­tia si evaziunea, iar gu­vernul a anuntat recent detalii privind introducerea unui nou registru al drepturilor pe care le are un tert asupra proprietatilor. Noile reguli au ca scop fortarea companiilor britanice sa dezvaluie numele proprietarilor lor. Cu toate acestea, analistii au rezerve in privinta eficientei noilor planuri.

„Impactul acestei noi politici, prin intermediul careia com­paniile britanice sunt fortate sa isi dezvaluie proprietarii, este unul foarte mic intrucat proprietarii pot apela la companiile off-shore“, a afirmat Gavin Hay­man, reprezentant al Global Witness, o organizatie anticoruptie.

Agentii imobiliari sunt obligati sa verifice mai strict persoanele „cu expunere politica“, inclusiv pe cele cu relatii si legaturi apropiate cu guvernele straine, pentru a se asigura ca acestea nu savarsesc infractiuni de spalare de bani.

Ministrul britanic de finante George Osborne a lansat in 2012 o campanie de descurajare a proprietatilor imobiliare detinute prin intermediul companiilor introducand o taxa pe locuintele detinute de companii. Campania a avut success, guvernul britanic incasand de cinci ori suma anticipata.

Sursa: Ziarul Financiar
Cuvinte cheie: averi, londra, sanctiuni, locuinte, rusi, investitii, oligarhi, rusia, marea britanie, proprietati

Alte stiri asemanatoare