Selectati editia dorita

Rusia este sub socul inchiderii Master Bank: milioane de carduri au fost blocate

25 Nov 2013

Retragerea neasteptata a licentei de functionare a Master Bank, cu numerosi clienti adunati in fata agentiilor institutiei financiare, ale caror usi au ramas inchise, si cu milioane de carduri blocate, a amintit rusilor de perioada traumatizanta post-sovietica.

 

Banca centrala a Rusiei a retras miercuri, cu efect imediat, licenta Master Bank, creata in 1992 si care avea in componenta consiliului de administratie pe Igor Putin, un var al presedintelui Vladimir Putin.

Autoritatea de reglementare a explicat ca nu a avut alta solutie decat sa inchida banca, dupa ce a constatat "incalcarea repetata" a legii de prevenire a spalarii banilor. Ministerul de Interne a estimat ca sumele implicate in activitati suspecte sunt de peste 45 de milioane de euro.

La prima vedere, Master Bank, pe locul 70 pe piata bancara a Rusiei in functie de active, este o institutie financiara relativ modesta.

Este insa pentru prima oara cand o banca cu peste trei milioane de clienti isi pierde licenta, a subliniat Oleg Ivanov, vicepresedintele Asociatiei bancilor regionale din Rusia.

Consecintele pentru populatie sunt spectaculoase intrucat Master Bank are o treime din reteaua de bancomate din Rusia si este pe locul al cincilea in privinta cardurilor aflate in circulatie.

In aceste conditii, milioane de rusi s-au trezit brusc in situatia in care nu pot avea acces la conturile lor. Altii, care credeau ca nu au nicio legatura cu Master Bank, au constatat ca nu mai pot folosi cardurile, intrucat banca administra datele a alte 200 de companii mici.

Numeroase magazine, hoteluri, restaurante, dar si partidul liberal Iabloko foloseau cardurile emise de Master Bank pentru a plati salariile angajatilor, care sunt in prezent blocate.

Sursa: wall-street.ro
Cuvinte cheie: putin, carduri, master bank, Rusia

Alte stiri asemanatoare