Selectati editia dorita

Sute de mii de fermieri vor fi afectați de întârzieri la plăți. Motivul: un soft blocat la APIA

26 Nov 2015

Un soft informatic realizat de firmele SIVECO-Teamnet s-a blocat la APIA și fermierii români riscă să nu-și primească banii la timp.


Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că sute de mii de fermieri români vor fi afectați de întârzieri la plățile din partea Agenției Naționale de plăți și Intervenție în Agricultura, ca urmare a funcționării greoaie a unui soft realizat de un consorțiu SIVECO-Teamnet, motiv pentru care o serie de șefi din APIA vor fi schimbați din funcție sau sancționați. Problemele sunt legate de avansurile la plata unică pe suprafața-SAPS 2015-de 53 de de euro la hectar, pe care fermierii români trebuie să o primească în perioadă 16 octombrie-30 noiembrie 2015.


Potrivit lui Irimescu, în total 943.000 de cereri de plată au fost depuse de către fermieri la APIA, însă în urmă trierilor făcute că urmare a controalelor din teren numărul cererilor de plată valabile s-a redus în jurul a 700.000. în sistemul electronic pentru procesarea cererilor de plată, s-a reușit introducerea a numai 260.000 de cereri, din care, însă au ajuns la finalul procesului numai 13.500 de cereri până în acest moment, a menționat Irimescu.

"Softul realizat de consorțiul SIVECO-Teamnet s-a blocat. Lucrăm cu firmele, se fac teste în această perioadă", a declarat, pentru HotNews, Irimescu.

Sursa: realitatea
Cuvinte cheie: fermieri, apia, plati, intarzieri

Alte stiri asemanatoare