Selectati editia dorita

ADIO, CREDITE! Șapte bănci au ridicat avansul după intrarea în vigoare a legii dării în plată

09 May 2016

CEC Bank este a şaptea instituţie bancară care modifică măreşte avansul la creditele imobiliare, în urma publicării în Monitorul Oficial a legii privind darea în plată. Alpha Bank, Banca Românească, Bancpost, BRD, CEC, Intesa SanPaolo și Raiffeisen Bank sunt celelalte bănci care au procedat la fel.


CEC Bank a anunțat că din 9 mai va modifica produsele de creditare cu ipotecă imobiliară destinate persoanelor fizice, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

La creditele pentru cumpărarea și construirea de imobile de cel mult 250.000 de euro valoarea aportului propriu al clientului devine 30%, atât pentru creditele în lei, cât și în valută. Ultimele se vor acorda numai clienților care obțin venituri în valuta creditului. Marja de dobândă aplicabilă va crește cu 1% în cazul creditelor în lei, respectiv 2% în valută.

"Prin aceste modificări, CEC Bank își adaptează oferta de creditare noului cadru legislativ, decizia băncii având ca prioritate protejarea intereselor întregului portofoliu de clienți.

Cei peste 150 de ani de experiență și încrederea pe care ne-o acordă clienții ne responsabilizează permanent și ne îndeamnă să adoptăm o atitudine prudentă, în condiții de competitivitate, pentru a asigura calitatea portofoliului de credite și o bună protecție a deponenților băncii.

Mai mult, rămânem în continuare deschiși dialogului cu clienții noștri, pentru a identifica împreună cele mai potrivite soluții de finanțare, perfect adaptate nevoilor acestora", a declarat Radu Grațian Ghețea, președinte director general al CEC Bank.

Până acum șapte bănci din România au urcat avansul la credite până la 30-43% după intrarea în vigoare a noii legi. Acestea sunt Alpha Bank, Banca Românească, Bancpost, BRD, CEC, Intesa SanPaolo și Raiffeisen Bank.

Sursa: ziua de cluj
Cuvinte cheie: cluj, credite, avans, banci, legea darii in plata

Alte stiri asemanatoare