Selectati editia dorita

BNR vea sa limiteze creditele pentru populatie

15 Sep 2017

Banca Naţională a României discută cu băncile posibilitatea de a limita gradul de îndatorare a populaţiei, pe un model care a mai fost aplicat până în 2007 de BNR, a anunţat Florian Neagu, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară a instituţiei, într-o discuţie în prezenţa Profit.ro.

Potrivit unei prezentări a acestuia, nivelul creditului pentru populaţie se apropie de pragul maxim de la care BNR consideră că expunerea este periculoasă. În aceste condiţii, explică oficialul BNR, apar riscuri atât pentru debitori cât şi pentru stabilitatea financiară şi economică.

Conform unor surse din piaţă, BNR ţinteşte un prag maxim al gradului de îndatorare de 35-40% pentru creditele de consum, aceasta fiind una dintre variantele analizate. BNR arăta, într-un raport mai vechi, că un grad de îndatorare sustenabil este în jurul a 35%, pe care se pare că îl vizează acum.
Sursa:
Cuvinte cheie: BNR, CREDIT, BANCI, CNSM, IMOBILIARE, APRATAMENTE, VANZARE, CHIRIE, GARSONIERE, CASE, REZERVE, DATORII, BALANTA, PLATI, ISARESCU

Alte stiri asemanatoare