Selectati editia dorita

Cardul de credit nu mai este doar un plastic cu o suma de bani: criza a curatat piata

11 Apr 2014

Cardul de credit este un instrument financiar care poate duce la ruina financiara a consumatorului daca acesta nu stie sa il foloseasca. Dar comportamentul utilizatorului de card de credit s-a modificat mult dupa criza financiara, iar cultura clientului vizavi de acest produs este mai ridicata acum, sustine Anca Motca, director general adjunct al Garanti Bank, banca care are in portofoliu unul dintre cele mai populare carduri de credit, Bonus Card.

"Acum 5 ani, cultura vizavi de cardul de credit nu era extrem de ridicata. Cred ca si acum piata romaneasca, spre deosebire de alte piete din regiune, are un apetit mai scazut pentru acest produs. Se vede si din evolutia pietei: cardurile de debit au crescut mult mai puternic fata de cele de credit", spune Motca.

Pentru mult timp, intelegerea cardului de credit s-a limitat la „niste bani in plus”, el nefiind perceput pentru utilitatea lui si nici nu s-a inteles ca nu este un credit de nevoi personale.

"Interpretarea cardului a fost multa vreme asa, probabil si din cauza bancilor, pentru ca nu am stiut sa ii dam acea utilitate de care are nevoie clientul si sa inteleaga beneficiile cardului de credit, sa nu fie doar un plastic cu o suma de bani. Dar sunt doua parti in ecuatie: este consumatorul care trebuie sa fie dornic sa inteleaga si banca care trebuie sa explice intr-un mod sanatos", a adaugat Motca.

Ea a explicat ca in ultimii cinci ani s-au schimbat si reglementarile bancare, iar acest lucru a facut curatenie in piata si a condus la o utilizare mai sanatoasa a produsului.

Intrebata daca acum, dupa ultimele reglementari, dobanzile mari pe cardurile de credit sunt comunicate intr-un mod mai transparent clientilor, directorul Garanti Bank a precizat ca "nicio banca nu va spune dobanda cardului de credit in comunicarea de marketing".

"Insa, in contract, ea este comunicata si ca urmare a noilor reglementari, banca trebuie sa ii dea clientului o astel de informatie inaintea semnarii contractului. Eu cred ca acum se intampla un lucru sanatos. Pe de alta parte, dobanda mai mare la cardul de credit fata de cea la un credit de consum este normala, fiind tot un credit negarantat, cu utilizare mai mica", subliniaza Anca Motca.

Dobanda devine un pericol pentru client in momentul in care cardul este folosit necorespunzator.
De aceea, oficialul Garanti Bank precizeaza ca nu va oferi posibilitatea clientilor de a retrage bani de pe cardul de credit de la ATM cu perioada de gratie, pentru ca nu acesta este scopul cardului de credit.

Sursa: www.wall-street.ro
Cuvinte cheie: Garanti Bank, Bonus Card, Anca Motca, card de credit, refinantare

Alte stiri asemanatoare