Selectati editia dorita

Care sunt regii cerealelor din Romania

22 Aug 2013

Cu productii de grau care ajung si la 8 tone/hectar, cei mai mari detinatori de terenuri din tara au pareri diferite despre profitul pe care il vor obtine in 2013. Toti se plang ca productia buna e inghitita de preturile mici.

Daca productia de cereale a fost in unele cazuri (grau) cea mai mare din ultimii opt ani, te-ai astepta ca marii fermieri ai Romaniei si traderii, deopotriva, sa-si frece palmele de bucurie in asteptarea profitului. In fapt, majoritatea recunosc ca au avut productii mai mari decat anul trecut, in unele cazuri chiar record, dar profiturile nu sunt pe masura.

Regii hectarelor: 60% romani, 40% straini

1. Ioan Niculae - 55.000 ha
Administreaza cea mai mare suprafata de teren agricol din Romania. Prin Interagro, care ii apartine, a obtinut o productie de 250.000 de tone de grau si orz in acest an. Capacitati stocare: 850.000 de tone in silozuri si 450.000 de tone in magazii.

2. Adrian Porumboiu - 48.000 ha
Este arbitrul care in 13 ani de zile a ajuns pe locul doi in topul detinatorilor de teren din Romania prin grupul de firme Racova.

3. Jihad El KhaliL -  43.000 ha
Libanezul si-a inceput afacerile agricole in Romania in 1991 cu firma Agro Chirnogi. Detine 40.000 de hectare in Calarasi si 3.000 in Timis. Anul trecut a cumparat cu 3 milioane de euro Ferma 4 Aldis de la vaduva milionarului Gh. Naghi.

4. Constantin Dulute - 29.000 ha
A concesionat in 2012 Insula Mare a Brailei prin Agricost. Comparativ cu productia din 2012, Dulute spune ca a avut crestere de 30%, dar profitul este in scadere.

5. Kuipers Lijckle - 27.000 ha
De origine olandeza, este partenerul de afaceri al lui Dulute din 2005. In firma Agricost care a concesionat Insula Mare a Brailei detine 48,26% din actiuni.

6. Mihai Anghel - 23.000 ha
„De 20 de ani administram aceste hectare de teren, in arenda. Fata de 2012 este un an cu productie mai mare, dar la preturile actuale nu prea avem satisfactii financiare. Nu am comercializat nimic. Asteptam evolutia preturilor“, spune Anghel.

7. Andreas Bardeau - 21.000 ha
Contele Bardeau si-a lasat acum mai bine de 10 ani castelul austriac pentru a administra 21.000 ha din care 5.800 ha concesiuni de la Agentia Domeniilor Statului si 3.000 ha arenda de la proprietarii particulari.

8. Stefan Poenaru - 17.000 ha
„Cred ca preturile de vanzare vor creste, asa ca vom incerca sa stocam 50%-60% din productie, pentru a o valorifica in decembrie, cand estimam ca preturile vor creste cu 20%-25%“, spune Poenaru.

9. Carlos si Jorge Martins - 55.000 de ha
Cei doi frati portughezi cultiva doar 15.000 de hectare dintr-un total de circa 25.000 detinute prin grupul Martifer.

10. Culita Tarata - 10.000 ha
Candva regele neincoronat al agriculturii, Culita Tarate spune ca nu mai are nimic de-a face cu Insula Mare a Brailei, ci doar cu TCE 3 Brazi din Piatra Neamt. 

Sursa: capital.ro
Cuvinte cheie: cereale, pamant, agricultura, recolta, recolta record

Alte stiri asemanatoare