Selectati editia dorita

Clujul are cea mai mare pondere a depozitelor şi creditelor pe luna septembrie

29 Oct 2015

Judeţul Cluj deţine 4,8% din totalul depozitelor la bănci ale companiilor şi gospodăriilor populaţiei, iar în judeţul Cluj s-au acordat tot 4,8% din creditele bancare.


Acestea însumează 11,7 şi respectiv 10,4 miliarde lei. Din cele 10,4 miliarde lei, 5 miliarde sunt denominate în lei, iar 5,4 miliarde în valută. Din totalul depozitelor în valoare de 11,7 miliarde lei, 4,2 miliarde constituite în valută iar 7,5 miliarde în lei. Judeţul Cluj deţine cea mai mare pondere a depozitelor şi creditelor, după Bucureşti şi Ilfov, care deţin 39,6% din credite respectiv 45,7% din depozite. Volumul creditelor restante era, la finele lunii septembrie, în judeţul Cluj de 801,7 milioane lei, reprezentând 7,7% din totalul creditelor în sold la nivelul judeţului, sub media de 10,6% la nivel naţional.

Comparativ cu anul precedent nivelul creditelor a crescut uşor, respectiv cu 0,7% în termeni nominali în timp ce volumul depozitelor a crescut cu 12,9%. Creditele restante s-au redus atât în termeni nominali, de la 1,4 miliarde lei la 0,8 miliarde lei, cât şi ca pondere în total credite, de la 13,9% la 7,7%, ca urmare a măsurilor de asanare a bilanţurilor de către bănci (restructurări, vinderea creanţelor, rambursări sau executări silite). Comparativ cu perioada dinaintea izbucnirii crizei, respectiv luna septembrie a anului 2008, creditele sunt mai mari cu 13,4% în timp ce depozitele au crescut în termeni nominali cu 92,4%. În acelaşi timp se poate observa şi la nivelul judeţului Cluj inversarea raportului dintre credite şi depozite de la 150,6% (septembrie 2008) la 88,8% (septemrbie 2015) ca urmare a majorării depozitelor, fapt care relevă modul în care băncile şi-au reorientat modelul de business.

Sursa: monitorul de cluj
Cuvinte cheie: cluj, pondere, credite, depozite

Alte stiri asemanatoare