Selectati editia dorita

Coruptia costa economia europeana 120 de miliarde de euro, anual

04 Feb 2014

Coruptia costa in fiecare an aproape 120 de miliarde de euro economia Uniunii Europene, potrivit unui raport publicat luni de Comisia Europeana, care prezinta o lista a sectoarelor unde situatia poate fi imbunatatita, scrie AFP.

"Coruptia afecteaza increderea cetatenilor in institutiile democratice si in statul de drept, submineaza economia europeana si priveaza puterile publice de venituri fiscale de care are o nevoie disperata", a subliniat, intr-un comunicat, comisarul european insarcinat cu Afacerile interne, Cecilia Malmstrom.

"Statele membre au facut mult in cursul ultimilor ani pentru a lupta impotriva coruptiei, dar raportul publicat astazi arata ca aceste eforturi sunt departe de a fi suficiente", a precizat aceasta.

Raportul, primul de acest gen, nu stabileste un clasament intre tarile europene in materie de coruptie, dar arata principalele lacune legislative observate in lupta anti-coruptie la nivel european.

In particular, controalele interne asupra procedurilor din cadrul administratiilor publice sunt insuficiente, iar regulile legate de conflictele de interese variaza de la un stat la altul, la fel ca si eficienta sistemului de condamnare si anchetare.

Raportul deplange faptul ca majoritatea statelor UE nu dispun de statistici globale asupra infractiunilor de coruptie, ceea ce face compararea si evaluarea mult mai dificile.

Sursa: hotnews.ro
Cuvinte cheie: ue, romania, coruptie, spaga, mita

Alte stiri asemanatoare