Selectati editia dorita

FISCUL îi loveşte SUB CENTURĂ pe patronii care ajung în dificultate

05 Aug 2014

Fiscul are posibilitatea să-i execute silit pe patronii unor firme care se îndreaptă spre faliment atunci când există riscul să nu încaseze nimic prin procedura din legea insolvenţei. Astfel, statul are un avantaj în faţa celorlalţi creditori, scrie Capital.ro.


Guvernul, prin vocea premierului Victor Ponta, a anunţat că legea insolvenţei este o victorie pentru bugetul de stat. Din cele 44 de miliarde lei, datorii acumulate de firmele insolvente la buget, ar urma să fie recuperate 4 miliarde lei. Cifrele avansate de şeful executivului au contrariat mediul de afaceri de vreme ce legea, oricât de favorabilă statului, nu poate fi retroactivă. Prin urmare, debitele vechi vor fi recuperate în baza legii care a funcţionat până pe 28 iunie când a intrat în vigoare noul Cod al insolvenţei.


Practicienii în insolvenţă spun că statul are un alt atu. Este vorba de un articol din Codul de procedură fiscală prin care poate fi atrasă răspunderea celor care au dus firma în faliment şi declanşată executarea silită. În primăvară, fiscul a emis un ordin pentru aplicarea acestor prevederi, care stabileşte metodele şi formularistica de punere în practică. Răspunderea solidară ajută fiscul să treacă la executare silită, în afara procedurii de insolvenţă. "Articolul 27 din Codul de procedură fiscală permite fiscului printr-o procedură paralelă şi administrativă să ocolească procedura insolvenţei şi să atragă răspunderea persoanelor fizice care au dobândit bunuri cu rea credinţă de la firmele care şi-au declarat insolvenţa sau a administratorilor, asociaţilor şi acţionarilor acestora", spune avocatul şi practicianul în insolvenţă Dumitru Dobrev.

Sursa: realitatea
Cuvinte cheie: insolventa, patroni, fisc

Alte stiri asemanatoare