Selectati editia dorita

Fiscul isi ataca discriminatoriu datornicii

11 Mar 2014

In timp ce mii de companii private sunt sugrumate de masurile uneori aberante si nejustificat de agresive ale Fiscului, societatile de stat beneficiaza in continuare de scutiri de la plata datoriilor. Sfidand legile concurentei si chiar regulile Uniunii Europene, autoritatile continua sa favorizeze companiile de stat, adevarate gauri negre pentru economia tarii, in detrimentul sutelor de mii de firme private care supravietuiesc din ce in ce mai greu pe piata.

Doar in ultimii cinci ani, companii-mamut, precum CFR SA, Compania Nationala a Huilei sau Posta Romana, au beneficiat de scutiri de la plata datoriilor de peste 10 miliarde de euro. Astazi, cand Codul fiscal nu mai are nici macar un articol care sa reglementeze posibilitatea taierii datoriilor, Guvernul pare hotarat sa mai dea o inutila gura de oxigen unor firme care au dovedit ca nu pot supravietui pe propriile picioare. Apare chiar o moda „a scutirilor“ la care, mai nou, vrea sa ia parte si TVR. In tot acest timp, mii de firme stau cu conturile blocate de ANAF.

Fiscul nici macar nu il anunta pe administrator inainte de a lua astfel de masuri, acesta fiind doar unul din seria de abuzuri pe care Capital le va aduce in atentia opiniei publice, intr-o campanie editoriala dedicata practicilor autoritatilor fiscale din tara.


Cererea presedintelui TVR, Stelian Tanase, de stergere a datoriilor este cea mai recenta dintr-un sir de solicitari care au curs catre Ministerul Finantelor in ultimul an. Multe companii de stat, printre care Compania Huilei sau CFR, au primit scutiri, desi legea fiscala nici macar nu prevede iertarea datoriilor de la bugetul statului.Noile restante vin dupa ce, doar la sfarsitul anului 2012, CFR Marfa si CFR SA adunasera obligatii bugetare neachitate de peste 1,27 miliarde de lei. CFR a fost curatata de datorii pentru a fi privatizata. Procesul a fost un esec de proportii. Evident ca, inainte de 2013, CFR s-a mai bucurat de bunavointa statului.


In 2009, de exmplu, a fost votata de Parlament stergerea datoriilor pentru 34 de societati, in valoare totala de peste 8,3 miliarde de eruo. Printre beneficiari s-au numarat Termoelectrica Bucuresti, Nuclearelectrica, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia Targu-Jiu, Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti,Compania Nationala a Huilei Petrosani, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Deva, Compania Nationala Romarm, CFR.Companiile de stat gasesc, cu ajutorul actionarului majoritar caruia ii sunt datoare, diverse modalitati de a scapa de obligatii. De vreme ce scutirile echivaleaza cu un ajutor de stat care trebuie sa treaca prin procedurile de aprobare a Comisiei Europene, a fost descoperit un alt subterfugiu: procedura de dare in plata a activelor prevazuta de Codul de procedura fiscala in schimbul stergerii obligatiilor.


De exemplu, in 2012, Guvernul a mandatat Ministerul Finantelor sa preia active ale exploatarilor miniere de la Compania Nationala a Huilei in contul datoriilor bugetare. Tot atunci, unele obligatii fiscale ale CFR  sa fie stinse prin trecerea in proprietatea privata a statului a pachetului majoritar de actiuni detinute de aceasta la Telecomunicatii CFR, la Grup Exploatare si Intretinere Palat CFR si la Electrificare CFR. Ulterior, Guvernul optat pentru conversia in actiuni a datoriei de 127 milioane lei a CFR.

Sursa: capital.ro
Cuvinte cheie: anaf, fisc, companii de stat, cfr, tvr, fisc, datornici, companii

Alte stiri asemanatoare