Selectati editia dorita

Letonia, un nou paradis fiscal in zona euro? Statul baltic vrea sa muste din cota de piata a Ciprului

23 Aug 2013

In mai putin de jumatate de an, zona euro va avea o noua jurisdictie cu taxe mic, pe langa deja consacratele Malta si Cipru. Letonia va intra in competitia penru atragerea companiilor straine cu o taxa pe profit de 15%, devenind astfel un fel de "Luxemburg al saracilor"

Investitorii straini au sesizat imediat oportunitatea si, potrivit Bloomberg, in prima jumatate din 2013, fluxurile de capital strain au atins 1,2 miliarde dolari, iar depozitele bancare ale nerezidentilor fiind deja la nivelul de 10 miliarde dolari, adica jumatate din totalul depozitelor din sistemul bancar leton.

Bancile locale mentioneaza ca in general companiile din fosta Uniune Sovietica sunt interesate sa isi mute activitatile in Letonia, zilnic fiind sute de solicitari din partea oamenilor de afaceri din Rusia, Belarus, Kazahstan sau Ucraina pentru a-si muta holdingurile si activele din Cipru in Letonia.

Taxa pe profitul companiilor este de 15% in Letonia, ceea ce este cu mult sub media europeana de 23,5%. Mai mult, din 2013 companiile de tip holding nu sunt taxate pe dividendele realizate in alte tari si nici pentru profiturile din vanzarea de actiuni.

De asemenea, ele pot transfera bani catre conturi din strainatate fara restrictii, motiv pentru care Letonia mai este numita "Luxemburgul saracilor".

Avantajele fiscale nu se opresc aici. Daca firma activeaza in domeniul telecomunicatiilor, exista o scutire de taxe pentru 25% din fondurile investite, pana la 50 milioane de euro.

Analistii considera ca trecerea la euro nu va creste increderea in economia letona, intrucat deja moneda era legata la cea europeana, dar va reduce riscul unor pierderi neasteptate si va usura contabilitatea firmelor.

Sursa: wall-street.ro
Cuvinte cheie: luxemburg, holdinguri, profit, Rusia, Letonia, paradis fiscal, totul despre offshore, zona euro, Malta, Cipru, taxa Citeste mai mult: http://www.wall-street.ro/special/totul-despre-offshore/152749/letonia-parad

Alte stiri asemanatoare