Selectati editia dorita

Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării

13 Jun 2017

Municipiul Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării, obiectiv care poate fi atins în următorii 10 ani, a anunţat, marţi, primarul Emil Boc. Primele trei ediţii ale competiţiei au fost câştigate de Barcelona, Amsterdam şi Viena.

Cluj-Napoca este deja un model de smart city în România prin proiectele implementate, municipalitatea urmând să lanseze şi o platformă de mobilitate care să fie pusă la dispoziţia cetăţenilor, a spus primarul Emil Boc.

"Va fi o îmbinare între transportul public şi arii pietonale şi conectarea cetăţenilor la aceste probleme. Obiectivul nostru este crearea unui ecosistem digital, compus din administraţie locală, mediul de business, mediul universitar, ONG-uri, care să creeze mediul prin care să aducem oraşul mai aproape de cetăţean utilizând tehnologia şi punând-o la dispoziţia lui. Nu vom putea evita evoluţia tehnologiei în viaţa noastră şi oraşele care vor începe mai devreme vor fi primele care vor câştiga în viitor locuri de muncă, investiţii într-o economie digitală care va avea avea loc", a menţionat Emil Boc.

La Cluj-Napoca are loc, în perioada 13-14 iunie, conferinţa Open Innovation 2.0 organizată de către Directoratul-General al Comisiei Europene, DG Connect, Grupul pentru Strategie şi Politici pentru Inovare Deschisă (OISPG), în parteneriat cu Comitetul Regiunilor, Primăria Cluj-Napoca, Institutul pentru Valoare în Inovare (IVI), ARIES Transilvania, iTech Transilvania Cluster, Consorţiul Clusterelor din Transilvania, Mastercard şi Primăria Dublin.

Primele patru ediţii ale Open Innovation 2.0 au fost organizate la Dublin, de două ori, Espoo (Finlanda) şi Amsterdam.

La eveniment participă peste 550 de persoane din ţară şi străinătate.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net/
Cuvinte cheie: open innovation group, capitala inovarii, cluj-napoca, primarie, emil boc, hitech, mobile

Alte stiri asemanatoare