Selectati editia dorita

Articole despre "scoala"

  • Bani pentru investii prin PNLD II pentru Cluj

    Bani pentru investii prin PNLD II pentru Cluj

    20-07-2017

    inisterul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) începe implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale.

    Astfel, a fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au fost semnate toate ordinele de finanţare pentru judeţele ţării.

  • Medicii vor să schimbe orarul şcolilor: La ce oră ar trebui să înceapă cursurile

    Medicii vor să schimbe orarul şcolilor: La ce oră ar trebui să înceapă cursurile

    24-04-2017

    ''Academia Americană pentru Medicina Somnului (AASM) recomandă ca adolescenții cu vârste între 13 și 18 ani să doarmă în mod regulat 8-10 ore pe noapte pentru a avea o stare optimă de sănătate", susține autorul principal al declarației care însoțește noua poziție a AASM, dr. Nathaniel Watson, specialist în somnologie la Universitatea Seattle din Washington. ''Biologia și ora de începere a cursurilor ar putea fi răspunzătoare pentru somnul insuficient în cazul adolescenților.

    O schimbare naturală a sincronizării ceasului 'circadian' intern, care se petrece la pubertate, are drept rezultat faptul că majoritatea adolescenților manifestă o predispoziție biologică spre a se culca la ore târzii'', a explicat Watson citat de Agerpress.

  • Școala nu se va mai putea adapta la piața muncii

    Școala nu se va mai putea adapta la piața muncii

    10-06-2016

    Clujeanul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a explicat joi de ce școala nu se va mai putea adapta ca înainte la piața muncii.

  • Şcoală alternativă de informaticieni, extinsă spre Bucureşti

    Şcoală alternativă de informaticieni, extinsă spre Bucureşti

    09-06-2016

    Prima școală alternativă de IT gratuită din România vrea să deschidă un nou sediu în București, în 2017. Recrutările se desfăşoară în 2016 în paralel la Cluj, Paris şi Chișinău. Academy+Plus are cea mai lungă preselecție pentru o școală de IT, care se organizează al treilea an la rând în sediul din Cluj-Napoca.

  • România are de trei ori mai mulţi tineri care abandonează şcoala în comparaţie cu Polonia şi de două ori mai mulţi faţă de Germania

    România are de trei ori mai mulţi tineri care abandonează şcoala în comparaţie cu Polonia şi de două ori mai mulţi faţă de Germania

    18-05-2015

     România a ocupat anul trecut locul 26 din 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ, având în continuare una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar.

  • Cât îi costă pe părinți PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

    Cât îi costă pe părinți PRIMA ZI DE ȘCOALĂ

    08-09-2014

    Noul an şcolar bate la uşă, iar elevii şi părinţii se pregătesc pentru debutul acestuia, dând o raită printre raioanele cu rechizite şcolare ale magazinelor. În comerţ se găsesc produse pentru buzunarul fiecăruia şi pentru gustul tuturor.

  • Lansarea primei scoli informale de IT din Transilvania

    Lansarea primei scoli informale de IT din Transilvania

    22-05-2014

    Asociatia pentru Educatie Informala, in parteneriat cu: Griffiths School of Management, Solutii Avansate, Talpos & Partners, Transylvania College, Organizatia Tineret pentru Europa, RedKiwi si Psihoselect, cu sprijinul unor generosi sponsori precum: BCR, Endava si Fortech, lanseaza in luna iunie 2014 Scoala Informala de IT.

  • Scoala de cinci zile pentru tinerii care vor sa isi faca un start-up

    Scoala de cinci zile pentru tinerii care vor sa isi faca un start-up

    06-03-2014

    Tinerii care vor sa invete ce pasi trebuie sa urmeze pentru a-si infiinta o afacere inca de pe bancile facultatilor pot participa la traininguri de leadership, de comunicare sau de management al echipei organizate in cadrul LEADERS School, un program de cinci zile coordonat de fundatia Leaders Romania.

  • Un antreprenor a lansat o scoala de specialitate pentru barista profesionisti

    Un antreprenor a lansat o scoala de specialitate pentru barista profesionisti

    08-11-2013

    Sherif Abdala, unul dintre cei mai cunoscuti experti in cafea din Romania, a lansat Maestro Coffee Institute, scoala care va organiza cursuri de specialitate pentru barista profesionisti, pentru manageri si proprietari de locatii Horeca, dar si pentru amatorii pasionati de cafea.

  • Prima scoala din Romania pentru copiii cu autism se deschide in septembrie la Cluj-Napoca

    Prima scoala din Romania pentru copiii cu autism  se deschide in septembrie la Cluj-Napoca

    03-04-2013

    Prima scoala din Romania pentru copiii cu autism isi va deschide portile odata cu anul scolar urmator, la Cluj-Napoca. Asociatia Autism Transilvania si Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva din subordinea Consiliului Judetean Cluj au incheiat un protocol de colaborare care prevede functionarea acestei structuri educationale la sediul pe str. Gh. Marinescu nr. 86. Vor fi atat clase de nivel prescolar, cat si pentru ciclul primar, iar numarul maxim de elevi dintr-o clasa va fi de 6 copii. Programul se va desfasura intre orele 8 si 16 si va include activitati educationale si terapeutice adaptate copiilor care sufera de tulburari din spectrul autist. Pe langa salile de clasa, scoala va avea si sali pentru consiliere, kinetoterapie, ergoterapie, logopedie, bucatarie educativa si spatii de socializare si de relaxare.

  • Parintii vor putea alege daca isi inscriu copiii in clasa pregatitoare de la scoala sau de la gradinita. Optiunile trebuie exprimate pana la 31 martie

    Parintii vor putea alege daca isi inscriu copiii in clasa pregatitoare de la scoala sau de la gradinita. Optiunile trebuie exprimate pana la 31 martie

    23-01-2013

    Din acest an, parintii care au copii in grupa mare vor putea alege intre a-si inscrie copilul in clasa pregatitoare de la scoala sau in cea de la gradinita, conform unor declaratii recente ale premierului Victor Ponta.

  • Expozitie de masini de lux in curtea scolii in care invata copiii elitei clujene

    Expozitie de masini de lux in curtea scolii in care invata copiii elitei clujene

    15-01-2013

    La Transylvania College, singura scoala acreditata Cambridge din afara capitalei, invata copiii expatilor care conduc multinationale, ai oamenilor de afaceri din oras, ai oamenilor de cultura cu dare de mana sau ai sefilor de institutii publice. In fiecare dimineanta, curtea scolii se aglomereaza cu masini de sute de mii de euro.

  • Prima scoala “verde” din Romania: Transylvania College din Cluj. O investitie de circa 650.000 de euro

    Prima scoala “verde” din Romania: Transylvania College din Cluj. O investitie de circa 650.000 de euro

    26-11-2012

    La Cluj-Napoca s-a inaugurat joi prima scoala "verde" din Romania: un nou corp de cladire al Transylvania College. The Cambridge International School (Scoala Internationala Cluj). Aceasta noua cladire este construita dupa reguli prietenoase mediului inconjurator.

  • Prima scoala verde din Romania s-a deschis la Cluj

    Prima scoala verde din Romania s-a deschis la Cluj

    23-11-2012

    Prima şcoală verde din România este un proiect al Transylvania College Cluj-Napoca şi a costat aproximativ 4 milioane de euro. Primarul Emil Boc, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris şi politicieni clujeni au participat astăzi la inaugurarea primei şcoli verzi din România.

     

  • Scoala romaneasca, repetenta la antreprenoriat si IT

    Scoala romaneasca, repetenta la antreprenoriat si IT

    22-11-2012

    In Romania, educatia antreprenoriala si digitala lipseste cu desavarsire din scoli, in timp ce in alte tari europene, copiii invata sa lucreze pe calculator si despre afaceri inainte de a invata sa scrie corect, arata un raport al Comisiei Europene.

  • Primaria Adancata reclama calitatea proasta a lucrarilor de investitii la scoala din Fetesti

    Primaria Adancata reclama calitatea proasta a lucrarilor de investitii la scoala din Fetesti

    01-10-2012

    Primaria si Consiliul Local din Adancata au sesizat Inspectoratul Scolar Judetean, Prefectura, Consiliul Judetean si Inspectia in Constructii cu privire la modul in care se deruleaza investitiile in extinderea si modernizarea scolii din satul Fetesti.

     

  • E.ON Moldova doneaza 200 de biciclete second hand pentru a rezolva problema transportului copiilor la scoala

    E.ON Moldova doneaza 200 de biciclete second hand pentru a rezolva problema transportului copiilor la scoala

    20-09-2012

    E.ON Romania, Asociatia Green Revolution si Consiliul Judetean Suceava au lansat miercuri, proiectul „Bicicleta de la tara - Pedaleaza pentru educatie", prin care doneaza biciclete 200 de second hand, pentru a rezolva problema transportului copiilor catre scoala.

  • Un francez a venit in Romania sa faca ce nu a reusit NICIODATĂ statul roman

    Un francez a venit in Romania sa faca ce nu a reusit NICIODATĂ statul roman

    15-09-2012

    “Universitatile nu formeaza angajatii de care avem nevoie”, spunea nu demult Vasile Iuga, Country Managing Partner in cadrul PwC Romania. Ati auzit de multe ori spunandu-se ca universitatile din Romania se concentreaza prea mult spre aspectul teoretic al unei specializari, iar in momentul in care absolventii pleaca de pe bancile scolii nu stiu sa faca nimic din punct de vedere practic. Pe de alta parte, angajatorii cer experienta si se uita mai putin la bagajul de informatii si mai mult la ce stii sa faci.

  • Prima scoala de business din Romania unde studentii sunt platiti

    Prima scoala de business din Romania unde studentii sunt platiti

    11-09-2012

    Sistemul de invatamant romanesc a fost indelung criticat. Ministerul Educatiei nu are inca o solutie viabila, desi au fost implementate mai multe schimbari, de-a lungul timpului.

  • La Cluj s-a deschis prima scoala de coafor canin din Romania

    La Cluj s-a deschis prima scoala de coafor canin din Romania

    18-07-2012

    Cursul de "coafor canin" a fost deschis in premiera la Cluj-Napoca si ofera absolventilor, dupa doua luni, diplome eliberate de Ministerul Muncii, care pot fi folosite peste tot in Uniunea Europeana.

  • Scoala vs. piata muncii: Tinerii ar accepta orice job si salariu, dar angajatorii le cer diplome de specializare

    Scoala vs. piata muncii: Tinerii ar accepta orice job si salariu, dar angajatorii le cer diplome de specializare

    14-05-2012

    Peste 15.000 de romani au incercat sa-si gaseasca un loc de munca in acest weekend in cadrul unui targ de joburi organizat in Capitala, la care au fost prezente peste 100 de companii angajatoare, printre care s-au aflat Medlife, Renault, Microsoft sau Adecco.

  • Incepe Targul Ofertelor Educationale pentru anul scolar 2012 - 2013

    Incepe Targul Ofertelor Educationale pentru anul scolar 2012 - 2013

    07-05-2012

    In perioada 6-9 mai 2012 va avea loc Targul Ofertelor Educationale, Constanta, 2012, manifestare care reuneste ofertele de educatie pentru anul scolar 2012-2013. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Scolar Judetean, la Pavilionul Expozitional Mamaia.

 

Curs valutar

1 CHF=3.5190 LEI
1 GBP=5.0640 LEI
1 EUR=4.3535 LEI
1 USD=3.2278 LEI
1 XAU=181.7189 LEI