Selectati editia dorita

Podul incendiat sambata in Cheile Turzii va fi refacut de urgenta. Pana atunci restrictii la vizitare!

29 Aug 2017

Urmare a incidentului produs în cursul dimineții zilei de sâmbătă, 26 august a.c., în Rezervația Naturală „Cheile Turzii”, când, persoane necunoscute au incendiat podul numărul 3 de pe traseul de vizitare al obiectivului aflat în gestiunea forului administrativ județean, conducerea Consiliului Județean a dispus măsurile necesare pentru refacerea podului și limitarea efectelor negative.

 

,,Pentru că suntem în plin sezon de vizitare, iar vremea este excelentă, am dispus măsuri urgente de refacere a podului, astfel încât vizitarea rezervației să fie cât mai puțin afectată. În același timp însă, condamn cu toată fermitatea această faptă iresponsabilă. Distrugerea intenționată a acestui bun public, dintr-o arie protejată de interes național, e un act criminal de natură să pună în pericol siguranța turiștilor, dar și existența a numeroase specii de plante și animale dintre care unele extrem de rare” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj,  Alin Tișe.

În ceea ce privește incidentul, acesta a fost semnalat angajaților Serviciului Public „Salvamont-Salvaspeo” Cluj sâmbătă dimineața, în jurul orei 8.00, de către un grup de turiști străini aflați în zonă. Salvatorii montani aflați de serviciu au alertat de îndată, prin sistemul 112, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență al județului Cluj - Pompierii și Poliția comunei Mihai Viteazu care s-au deplasat de urgență la fața locului. În acest context, angajații Salvamont Cluj împreună cu o echipă operativă de pompieri au acționat pentru stingerea focului izbucnit la podul nr. 3, operațiune dificilă din cauza localizării acestuia în zona de mediană a defileului, greu accesibilă. După stingerea focului, din dorința înlăturării oricărui pericol pentru siguranța vizitatorilor Cheilor Turzii, respectiv a florei și faunei din rezervație, s-a hotărât dezafectarea întregului pod, afectat iremediabil de incendiu și extrem de șubrezit.  

 

Ca urmare a acestui incident, conducerea Consiliului Județean a dispus deplasarea la fața locului, în regim de urgență, a unei echipe formate din reprezentanți ai Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului și ai Salvamont Cluj. Misiunea acesteia fost aceea de a evalua implicațiile incendiului și de a identifica soluțiile optime de reamenajare a podului în contextul în care accesul terestru în defileu a fost periclitat. În acest sens, experții deplasați la fața locului au propus o soluție tehnică de reamenajare, până la construirea unui nou pod. Având în vedere această situație, până la refacerea podului, care va fi realizată în aproximativ șapte zile, vizitele turiștilor în Cheile Turzii vor fi posibile doar până la podul numărul 3.

Sursa: www.cjcluj.ro
Cuvinte cheie: vizitare, cheile turzii, turda, salina, turism, turda, cazare, cluj

Alte stiri asemanatoare